Compania Medist SRL, care asigură mentenanța ventilatoarelor și a instalației de oxigen din TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș”, a transmis că, potrivit primelor cercetări, ventilatoarele livrate de firmă ”nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametri normali”.
Potrivit cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de firmă ”nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametri normali”.
„Am aflat de incidentul care a avut loc în cursul zilei de 12 aprilie la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Victor Babeș din București.
În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare.
Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali.
Dorim să transmitem condoleanțe familiilor îndurerate”, potrivit unui comunicat de presă transmis marți.
Cauza morții celor trei pacienți infectați cu COVID-19, care au murit luni după o defecțiune la TIR-ul ATI, de la Spitalul Victor Babeș din București, este cea de insuficiență respiratorie acută, spun surse din anchetă pentru GÂNDUL.RO. Totodată, acestea au mai precizat că moartea celor trei paciente are legătură directă cu avaria produsă la nivelul instalației de oxigen.
Potrivit unor surse citate de jurnaliștii de la G4Media, firma în cauză ar fi deținută de fosta soție și de fiul fostului ministu al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, trimis în judecată într-un dosar de corupție.
Contractul de mentenanță a ventilatoarelor care furnizau oxigen pentru pacienți ar fi fost încheiat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) cu Medist SRL.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, că instalația de oxigen de la TIR-ul ATI a fost făcută de o firmă autorizată contractată de spital.
„Instalația până la TIR se face de către firme autorizate – și această instalație este făcută de o firmă autorizată contractată de spital, de serviciul de sănătate al primăriei, deci nu este nimic care a fost făcut improvizat. Este autorizat, este făcut totul corect, stocatorul a fost adus special, iar acest TIR a funcționat luni de zile în Argeș până a ajuns aici, deci nu este un TIR care este pus în funcțiune pentru prima dată, și acum a funcționat, sâmbătă, duminică, astăzi până după-masă, fără probleme. Această creștere bruscă a presiunii trebuie să vedem cum s-a produs, dacă este o greșeală umană, dacă este o chestiune tehnică, care nu știm de ea acum, deci asta urmează să descoperim, dar de regulă presiunea ca să intre în TIR mai mare înseamnă că de undeva s-a dat drumul sau a crescut”, a explicat Raed Arafat.